Şoc în America: Gigantul General Motors, care arată cum merge economia americană, opreşte producţia a şapte uzine. Ce urmează?

Autor: Dragoş Dinu 26.11.2018
Gigantul General Motors (GM), care arată cum merge economia americană, a anunţat luni că va opri pentru anul viitor producţia a şapte fabrici, într-un efort disperat de a strânge economii de şase miliarde de dolari împotriva unei eventuale recesiuni a pieţei interne şi a impactului unui război comercial global, scrie Financial Times. 
 
Potrivit Reuters, este cea mai mare restructurare a companiei din ultimul deceniu, producătorul de autovehicule fiind nevoit să renunţe la fabricarea unor modele care nu se vând prea bine, dar şi oprirea totală a producţiei altor modele. Compania anunţă că va reduce semnificativ forţa de muncă din Statele Unite, cu peste 8.000 de salariaţi.
 
Compania se va orienta mai mult spre producţia de automobile electrice şi autonome.  
 
Reuters mai scrie că GM are în plan pentru anul viitor oprirea producţiei în trei fabrici - Lordstown, Ohio, Hamtramck, Michigan, şi Oshawa, Ontario, gigantul intenţionând să oprească producţia a câtorva modele asamblate aici, printre care şi Chevrolet Cruze, the Cadillac CT6 şi Buick LaCrosse.