Consultanţii EY: România este cu 10-15 ani în urma Poloniei, care este deja considerată o piaţă dezvoltată
Claudia Sofianu, partener, liderul Diviziei de impozit pe venit şi contribuţii sociale a EY România: România ar putea deveni a doua piaţă dezvoltată din fostul bloc sovietic, dacă va avea în continuare forţă de muncă disponibilă.
România este în continuare de interes pentru investitorii străini, mai ales pentru cei care vor să-şi deschidă centre de servicii, acele shared service centers, pentru zone precum HR sau contabilitate, datorită costului redus al forţei de muncă şi pregătirii acesteia. De asemenea, România ar putea deveni o piaţă dezvoltată în cel puţin 10 ani, dacă va avea în continuare forţă de muncă disponibilă, a spus miercuri Claudia Sofianu, partener, liderul Diviziei de impozit pe venit şi contribuţii sociale a EY România, în acdrul unui eveniment al EY România.