Probleme la orizont pentru francul elveţian pe fondul înmulţirii riscurilor interne

Autor: Catalina Apostoiu 04.10.2018

Francul elveţian s-ar putea confrunta cu o volatilitate sporită în condiţiile în care turbulenţelor de pe scena politică europeană li se adaugă riscuri interne, relatează Bloomberg.

În ciuda statutului său de activ de refugiu, francul nu a înregistrat o creştere puternică a cererii în această săptămână deşi yieldurile obligaţiunilor italiene au avansat dramatic.

Această anomalie reflectă faptul că relaţia dintre Elveţia şi UE este în impas, potrivit Bank of America Merrill Lynch.

Strategii BoFA indică drept risc impasul continuu în negocierile dintre UE şi Elveţia în simplificarea unei relaţii complexe de acorduri bilaterale.