Nu se mai termină: Un nou cutremur de 6,3 grade a lovit Indonezia

Autor: Teodora Marinescu 02.10.2018

Un cutremur de 6,3 grade pe scara Richter s-a produs marţi dimineaţă în insula Sumba din Indonezia, însă autorităţile nu au dat imediat informaţii cu privire la victimele sau pagubele provocate, au anunţat mai mulţi oficial, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Cutremurul a avut loc la ora locală 7.16, la o adâncime de 10 kilometri, având epicentrul la 66 de kilometri la sud-vest de Sumba.

"Seismul a fost resimţit puternic. Localnicii şi-au părăsit propriile locuinţe", a informat Martina Djera, şefa agenţiei pentru protecţie civilă din districtul de est al insulei.

Djera a mai declarat că seismul a afectat câteva clădiri, însă impactul acestuia încă este analizat.

Potrivit agenţiei Xinhua, cutremurul a urmat un alt seism de 5,9 grade pe scara Richter.

Cel puţin 1.203 de persoane au murit, iar alte 50.000 au rămas fără locuinţe în urma cutremurului de 7,5 grade urmat de tsunami care au afectat Insula indoneziană Sulawesi.