François Bloch, CEO al BRD-SocGen: Vedem în continuare potenţial de creştere atât pe piaţa de retail, unde vom intensifica procesul de transformare digitală, dar şi pe corporate

Autor: Claudia Medrega 26.09.2018
Potenţial de creştere există atât pe piaţa creditării de retail, cât şi pe piaţa corporate şi IMM, iar un obiectiv important al BRD-SocGen este îmbunătăţirea instrumentelor de electronic banking şi pentru clienţii corporate, pentru simplificarea proceselelor, susţine François Bloch, CEO al BRD-SocGen.

„Vedem în continuare potenţial de creştere atât pe piaţa de retail, unde vom intensifica procesul de transformare digitală, dar şi pe piaţa corporate şi IMM. Pentru a ne atinge obiectivele, dorim să îmbunătăţim nivelul de experienţă al clienţilor, dar şi eficienţa operaţională, să creştem segmentul de IMM-uri, să dezvoltăm sinergia cu retailul, cu filialele noastre specializate şi, de ase­menea, cu banca-mamă. Un alt aspect important pe care îl avem în vedere este îmbunătăţirea instrumentelor de electronic banking pentru clienţii corporate, astfel încât să îi ajutăm să-şi simplifice procesele“, a declarat şeful BRD-SocGen pentru noua ediţie a Anuarului Financiar ZF care apare în această toamnă.