Turismul balnear a atras investiţii de peste 160 mil. euro în doi ani. „Cu cât facem mai multe investiţii, cu atât avem mai mulţi turişti“
Staţiunea Băile Felix de lângă Oradea, care a avut cel mai mare număr de turişti în 2017 între staţiunile de turism balnear, a atras şi cele mai importante investiţii, de peste 60 de milioane de euro din ultimii doi ani.
Turismul balnear, care în ultimii doi a înregistrat creşteri de 20% ale numărului de vizitatori, a atras investiţii de peste 160 de milioane de euro în dezvoltarea de hoteluri şi centre spa de la zero, renovarea, extinderea şi modernizarea unor unităţi existente, arată o analiză a Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR).
„Cu cât facem mai multe investiţii, cu atât avem mai mulţi turişti“, a declarat Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR. El a fost prezent la evenimentul Bursa şi Forumul de Turism Balnear.
Turismul balnear a atras anul trecut 945.000 de turişti, în creştere cu 20% faţă de 2015. Pentru acest an se estimează că va fi spart pragul de un milion de turişti în zona balneară.