Un bărbat a căzut cu maşina în râul Dâmboviţa, pe podul de la Timpuri Noi
Un bărbat a căzut cu maşina în râul Dâmboviţa, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a pierdut controlul volanului şi a rupt gardul de protecţie, pe podul de la Timpuri Noi, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.
Accidentul s-a produs în jurul orei 01.05, când un bărbat de 29 de ani care circula cu maşina pe Splaiul Unirii, din direcţia Şoseaua Mihai Bravu, a pierdut controlul volanului pe podul Timpuri Noi.
Maşina a rupt gardul de protecţie şi a căzut în râul Dâmboviţa.
În autoturism se mai afla un pasager în vârstă de 28 ani, însă atât el, cât şi şoferul au reuşit să iasă singuri din maşină, fără a cere îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. El a fost dus la Biroul Accidente Uşoare Sector 3 şi a fost sancţionat cu 4 puncte amendă şi 3 puncte penalizare, pentru neasigurare la schimbarea direcţiei de mers.