Oryah Ben Nissan, hotelul Rina Sinaia: În primele şase luni din 2018 am avut un grad de ocupare de 80%. În august am lucrat aproape la capacitate maximă
„Este nevoie de dezvoltarea infrastructurii de transport şi de facilităţi turistice pentru a atrage străini.“
Hotelul de patru stele Rina Sinaia, una din cele mai mari unităţi din staţiunea montană, cu 246 de camere, amplasat în apropierea parcului Dimitrie Ghica şi controlat de acţionari israelieni, a operat la un grad mediu de ocupare de 80% în prima jumătate a anului, potrivit şefului hotelului.
„A fost un an mai bun până acum, în august hotelul a lucrat aproape la capacitate maximă, iar în primele şase luni a avut în medie un grad de ocupare de 80%, pe care îl estimăm şi pentru septembrie şi octombrie. Primim turişti din Israel, Italia, Anglia şi Germania, acestea sunt principalele pieţe“, a spus pentru ZF Oryah Ben Nissan, CEO-ul hotelului, care a preluat conducerea unităţii în august anul trecut. El a condus anterior hoteluri din Tel Aviv şi Ierusalim, venind la Sinaia pentru a prelua managementul celor două unităţi hoteliere Rina Sinaia şi Rina Cerbul. Cele două unităţi sunt înregistrate pe firma Sinaia SA, deţinută de acţionari israelieni, care a raportat în 2017 o cifră de afaceri de 24,5 mil. lei, faţă de 21,7 mil. lei, şi un profit net de 6 mil. lei, faţă de 4 mil. lei, arată datele publice de la Ministerul de Finanţe. Aceasta era a doua cea mai mare companie hotelieră de pe Valea Prahovei după cifra de afaceri raportată în 2016.