Ungaria, creştere de 15% a investiţiilor în T2

Autor: Catalina Apostoiu 04.09.2018

În Ungaria, creşterea investiţiilor din economie a continuat în trimestrul al doilea, avansând cu 15% anual, relatează Budapest Business Journal.

Investiţiile au crescut în aproape toată economia ungară, potrivit Biroului Central de Statistică.

În trimestrul II al acestui an, volumul ajustat sezonier al investiţiilor l-a depăşit pe cel din trimestrul anterior cu 4,2% şi media trimestrelor din 2015 cu 24%.

Din rândul sectoarelor de importanţă majoră, cea mai mare creştere a volumului de investiţii (22%) a fost înregistrată în sectorul transporturilor.