ZF Live. Ciprian Harabagiu, country manager la Udemy: În prezent există profesori români pe platforma noastră care câştigă zeci de mii de euro pe lună

Autor: Laura Pîrvu 24.08.2018

În prezent există instructori români care câştigă zeci de mii de euro pe lună din realizarea de cursuri online pe platforma Udemy . Aceştia predau cursuri de Photoshop, de Web Development, Excel şi de Limbi Străine. Sunt în jur de 200 de instructori români publicaţi pe Udemy care ţin cursurile în limba engleză, iar un instructor român care face Photoshop are în momentul de faţă 120.000 de studenţi care i-au accesat cursurile, a spus Ciprian Harabagiu, country manager la Udemy, în cadrul emisiunii ZF Live.

„Noi vindem educaţie accesibilă. Modul în care oamenii învaţă s-a schimbat foarte mult,aceştia nu mai învaţă în modul academic. Acum oamenii vor să înveţe lucruri specifice pe care să le poată aplica.” a declarat Ciprian Harabagiu.

Udemy este cea mai mare platforma de cursuri online din lume cu peste 24 de milioane de studenţi şi 80.000 de cursuri.  Cursurile de pe platforma Udemy sunt video şi pot aparţine oricărui domeniu. În momentul de faţă, în limba română sunt doar câteva zeci de cursuri din domeniile: IT, Personal Branding, Marketing şi Excel. Platforma se va lansa în România în luna septembrie.

Un curs care acoperă photoshop de la A la Z costă 9, 99 euro. Cel care plăteşte are acces oricând la cursul pe care l-a cumpărat. Fiecare material este structurat în capitole şi lecţii.

„Există trei moduri de a câştiga bani: instructorul îşi face propriul marketing şi are 97% din venit. A doua modalitate este ca oamenii să intre pe platformă şi să găsească cursul fără ca noi să facem ceva specific pentru asta şi aici banii se împart 50-50, iar dacă noi funcţionăm ca propria lui agenţie de marketing, profesorul ia 25%, iar noi restul de 75%.”

Udemy a fost evaluată în 2016 la peste 1 miliard de euro şi a vândut până în prezent 150 de milioane de cursuri.

Ce a mai zis Ciprian Harabagiu la ZF Live: