Rompetrol Rafinare, afaceri de 7 mld. lei în S1/2018, plus 49%, dar cu o pierdere de 61 mil. lei din cauza cursului valutar

Autor: Dan Grigore Ivan 16.08.2018

Compania este deţinută în proporţie de 48,11% de KMG International şi de statul român cu 44,69%.

Rompetrol Rafinare (RRC) a raportat după primele şase luni o cifră de faceri de 7,042 miliarde lei, faţă de 4,729 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce pierderea netă s-a situat la 61,68 milioane lei, faţă de un profit net de 171,15 mi­lioane lei în S1/2017.