Sucursala locală a grupului ungar OTP Bank şi-a majorat cu 59% profitul net în S1 2018, până la 20,3 mil. lei

Autor: Anelis Baciu 13.08.2018

În al doilea trimestru din 2018 însă banca a intrat pe pierdere ca urmare a creşterii provizoanelor odată cu aplicarea IFRS 9.

OTP România a tras linie după prima jumătate a acestui an cu un profit net de 20,3 milioane de lei, în creştere cu 59% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri la Budapesta. Creşterea semnificativă a profitabilităţii este datorată doar acti­vi­tăţii din primele trei luni ale anului, în condiţiile în care în al doilea trimestru din 2018 banca a intrat pe pierdere, pe fondul majorării pro­vizioa­nelor de risc ca urmare a implementării noilor standarde de contabilitate IFRS 9.