Ungaria îşi trimite solii la Washington şi Bucureşti pentru a pune presiune pe România şi proiectul din Marea Neagră. „Noi trebuie să ne vedem de treabă“

Autor: Roxana Petrescu 29.06.2018

Soluţia pentru România este identificarea posibilităţilor de a creşte consumul intern de gaze şi întărirea legăturilor de export cu Ucraina, Bulgaria şi Moldova astfel încât să asigure cât mai multe pieţe de desfacere pentru gazul din Marea Neagră, concomitent cu realizarea investiţiilor de interconectare din vestul ţării, spun specialiştii din piaţă.

Reacţiile vin după ce oficiali maghiari s-au aflat săptămâna aceasta în Bucureşti, respectiv Washington, pentru a pune pre­siune în vederea reali­zării proiectului din Marea Nea­gră, subliniind că România nu are altă soluţie decât ex­portul prin Ungaria în absenţa consumului intern.