Simona Halep a vorbit despre omul din spatele succesului de la Paris: Mă bucur de fiecare meci

Ziarul Financiar 20.06.2018

Simona Halep, nr. 1 în tenisul feminin, a vorbit pentru Tennis Channel despre persoana care a contribuit la cucerirea primului turneu de Mare Şlem. Alexis Castorri a ajutat-o pe campioană să evolueze la capitolul mental. 

Simona Halep este pe toate paginile ziarelor de sport. Ea a reuşit în acest an să-şi adjudece primul trofeu la Rolang Garros, turneul ei preferat. După trei finale de Mare Şlem pierdute, nr.1 a lucrat foarte mult la capitolul mental. A decis să apeleze la Alexis Castorri, un psiholog care a colaborat cu cei mai mari sportivi ai lumii.

„Este grozav să ai cu cine să vorbeşti şi să te ajute să treci peste probleme. Te face să accepţi şi jocul mai puţin bun. M-am schimbat, iar acum mă bucur foarte mult când fac ceea ce îmi place. Sunt mai fericită”, a declarat Simona.

Halep nu a uitat nici de cei care i-au fost alături în momentele cele mai grele.

„Părinţii mei sunt grozavi. Ei m-au educat să fiu o persoană bună şi să lupt pentru ce îmi doresc. Mi-au insuflat încredere că pot realiza orice”, a încheiat campioana.

Alexis Castorri a colborat în ultimul timp cu Kevin Anderson şi Andy Murray. Pe sud-african, psihologul l-a ajutat să ajungă în finala US Open de anul trecut.