Patruzeci de angajaţi noi în doi ani. Elis Pavaje continuă recrutările pentru fabrica din Neamţ, deschisă în 2017

Autor: Alina-Elena Vasiliu 31.05.2018

Producătorul de pavele şi borduri Elis Pavaje, controlat de familia Goţa din Alba, vrea să ajungă la un număr de 390 de angajaţi până la sfârşitul anului 2018, ceea ce înseamnă cu 40 mai mult faţă de 2016. În ultimul an, compania a crescut numărul de salariaţi cu 30.

Angajările au fost făcute în condiţiile în care anul trecut Elis Pavaje a deschis o fabrică nouă în Mol­dova, în localita­tea Se­cuienii Noi din judeţul Neamţ, în urma unei investiţii de circa zece milioane de euro. Reprezentanţii companiei estimau anul trecut că investiţia va fi amortizată în următorii zece ani.