Numărul firmelor de tip SRL-D a ajuns la 45.026 la finalul lunii aprilie. Construcţiile şi transporturile conduc în topul celor mai atractive domenii pentru antreprenorii debutanţi

Autor: Cristina Bellu 28.05.2018

Antreprenorii debutanţi au înfiinţat din 2011 până la finalul lunii aprilie 2018, 45.026 firme de tip SRL-D, 2011 fiind anul în care s-a lansat pe piaţa locală acest tip de afacere ca urmare a unui program naţional de finanţare a start-up-urilor.

În acelaşi timp, numărul societăţilor nou-înfiinţate a crescut cu 199 faţă de luna precedentă, când erau 44.827 firme de tip SRL-D, în timp ce alte 1.327 de firme erau în curs de înfiinţare, potrivit datelor Registrului Comerţului.