Agenţia de turism J’Info Tours: Clienţii companii încep să-şi mute evenimentele de business la mare

Autor: Mirabela Tiron 14.05.2018

♦ Cel mai mic buget pentru un eveniment este de 5.000 de euro ♦ Pentru întâlnirile şi evenimentele mari de business, companiile alocă între 70.000 de euro şi 100.000 de euro ♦ Preţul mediu plătit per angajat este de 100 de euro.



Agenţia de turism J’Info Tours, una din ce­le mai mari de pe piaţă, a finalizat pri­mul trimestru din acest an cu afaceri mai mari cu 5% faţă de perioada similară a a­nu­lui trecut, potrivit oficialilor companiei.

„Clienţii companii încep să îşi mute evenimentele, trai­nin­gurile, întâlnirile de afaceri, şedinţele la mare, în spe­cial în staţiunea Mamaia, unde îşi cazează angajaţii o noapte. Preţul mediu plătit per angajat este de 100 de euro.  Pentru final de mai - început de iunie avem deja opt eveni­mente la mare, cu peste 100 de participanţi. Des­­ti­­na­ţiile alese la început de an au fost Poiana Braşov, Si­biu, Cluj-Napoca, dar acum litoralul şi Delta Dunării vor fi soli­citate”, a declarat Carmen Pavel, acţionar al agenţiei.