Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat proiectul privind lobby-ul: Să nu mai existe suspiciuni

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 09.05.2018

"Legea să permită reglementarea acestei activităţi, după unele practici din lumea liberă, în aşa fel încât să nu mai existe posibilitatea ca cei care fac activităţi de lobby să fe acuzaţi de trafic de influenţă. Trebuie să dăm un cadru legal pentr ca interesele publice să poată să fie promovate în dezbateri, fără să existe suspiciuni care să ducă la acte de corupţie", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

ALDE a adus încă de anul trecut în discuţie necesitatea unui astfel de proiect, dar până acum nu a fost pus în dezbatere.