Ca să se asigure că Brexitul nu o va afecta, Wizz Air obţine certificat de funcţionare în Marea Britanie

Autor: Catalina Apostoiu 08.05.2018

În condiţiile apropierii rapide a Brexitului, compania aeriană ungară Wizz Air şi-a asigurat un certificat de operare de la autoritatea britanică din domeniul aviaţiei civile, relatează emerging-europe.com.

Astfel, compania aeriană, cea mai mare din Europa emergentă, va putea opera în continuare zboururi către şi dinspre Marea Britanie chiar dacă Marea Britanie va părăsi UE fără un acord.

Compania a subliniat că decizia este doar o poliţă de asigurare, CEO-ul acesteia Jozsef Varadi declarând că este o „parte vitală“ din planurile de urgenţă privind Brexitul. Ryanair şi EasyJet au depus cereri similare pentru a se asigura că Brexitul nu le afectează businessul.