Epson: Piaţa locală de videoproiectoare a crescut cu 30% în T1/2018, la 3 mil. euro

Autor: Ioana Nita 03.05.2018

Vânzările locale de videoproiectoare s-au ridicat la 4.500 de unităţi în primul trimestru al acestui an, în creştere cu aproape 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, iar valoarea acestora s-a situat la 3 milioane euro, plus 30%, conform datelor raportului Futuresource Consulting citate de reprezentanţii Epson România.

„Efectele Campionatului Mondial de Fotbal s-au văzut deja în primul trimestru al anului şi ne aşteptăm ca tendinţa de creştere a pieţei să se accentueze în următoarele două trimestre. Mizăm pe creşterea gamelor home cinema cu rezoluţii superioare care oferă o experienţă imersivă pe un ecran mare, o senzaţie pe care utilizatorii nu o pot experimenta în faţa unui televizor”, a declarat Simona Decuseară, director de vânzări şi marketing în cadrul Epson pentru România şi Bulgaria.

În primele trei luni ale acestui an, subsidiara locală a gigantului japonez a vândut 43% din totalul livrărilor de videoproiectoare din România, fiind astfel lider pe această piaţă.