Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in: Donald Trump ar trebui să primească un premiu Nobel pentru pace

Autor: Alexandra Cepăreanu 30.04.2018

Moon Jae-in, preşedintele Coreei de Sud, a spus că preşedintele Americii Donald Trump ar trebui să primească un premiu Nobel pentru eforturile depuse pentru a pune capăt disputei dintre SUA şi Coreea de Nord asupra programului cu arme nucleare, a spus un oficial al Coreei de Sud, relatează Reuters.

„Preşedintele Donald Trump ar trebui să primească premiul Nobel pentru pace. Noi avem nevoie acum doar de pace”, a declarat Moon Jae-in într-o întâlnire cu secretarii statului, potrivit unui oficial al Coreei de Sud.

Moon Jae-in împreună cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un s-au angajat vineri să pună capăt ostilităţilor dintre cele două ţări şi să lucreze pentru „denuclearizarea completă” a peninsulei coreene. Acesta este primul summit coreean după mai bine de un deceniu.

De asemenea, Trump se pregăteşte de propriul summit cu Kim Jong Un, care a spus că va avea loc în următoarele trei-partu săptămâni.

Întâlnirea care urmează să aibă loc a fost subiectul principal al unei discuţii private dintre Kim şi Moon, au spus oficialii statului Sud Coreean.

În luna ianuarie, Moon a spus că Trump „merita să aibă parte mai multă încredere pentru discuţia care a avut loc între părţile coreene. Ar putea fi o muncă rezultată din sancţiunile şi presiunile conduse de SUA”.