Belgia se angajează să renunţe la energia nucleară până în 2025

Autor: Catalina Apostoiu 04.04.2018

Guvernul belgian a aprobat recent un nou pact în sectorul energiei potrivit căruia ţara va renunţa treptat la energia nucleară în perioada 2022-2025, potrivit Euractiv. Guvernul federal belgian a semnat un acord prin care cele şapte reactoare nucleare ale ţării vor fi închise până în 2025.

Ca parte a unui pachet de alte măsuri, centralele nucleare Doel şi Tihange vor fi închise şi noi investiţii vor fi realizate în sectorul energiei regenerabile, în special în segmentul centralelor eoliene offshore.