DIICOT îşi caută sediu în zona Unirii, într-o clădire privată nouă din spatele Tribunalului

Autor: Alina-Elena Vasiliu 30.03.2018

În prezent, DIICOT funcţionează cu chirie în imobilul situat în Calea Griviţei nr. 24, pentru care se plăteşte o chirie lunară de 56.500 de euro, respectiv 3,1 mil. lei anual.

DIICOT se află în discuţii cu mai mulţi dezvoltatori imobiliari care au proiecte în zona Unirii din Bucureşti, în vederea mutării sediului, care se află în prezent pe Calea Griviţei. Unul dintre proiectele pentru care instituţia se află în discuţii avansate este, potrivit datelor ZF, un imobil situat pe strada Sfânta Vineri, în spatele Tribunalului Bucureşti, dezvoltat de compania Art Diamond Real Estate. Reprezentanţii DIICOT nu au răspuns, până la închiderea ediţiei, solicitării ZF privind posibilitatea ca acesta să fie viitorul sediu al instituţiei.