Finanţare europeană de 866.000 de euro pentru implementarea unui sistem antigrindină în judeţul Satu Mare

Autor: Laurentiu Cotu 28.03.2018

Consiliul Judeţean Satu Mare a atras o finanţare europeană de aproximativ 866.000 de euro pentru implementarea unui sistem antigrindină, în cadrul unui proiect transfrontalier în valoare totală de peste 1,5 mil. euro. Sistemul care urmează să fie implementat se bazează pe tehnologia amplasării unor generatoare terestre în 40 de puncte ale judeţului Satu Mare.

’’Acest sistem va fi identic cu cel dezvoltat pe teritoriul Ungariei. Generatoarele la sol vor intra în acţiune în urma unei avertizări primite din partea Serviciului Naţional de Meteorologie din Ungaria. Aceste avertizări se bazează pe analiza imaginilor de radar meteorologic, cel mai apropiat şi mai modern radar fiind cel din Napkor, judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg’’, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Satu Mare.

Proiectul ’’Atenuarea efectelor negative ale căderilor de grindină în judeţul Satu Mare’’ a câştigat finanţare din partea Uniunii Europene prin Programul Interreg V-A România-Ungaria, cu un buget total de aproximativ 1,5 mil. euro, din care 85% reprezintă finanţare nerambursabilă din fonduri europene. Bugetul aferent judeţului Satu Mare este de 866.722 de euro. Proiectul va fi implementat în 30 de luni, începând cu luna martie 2018.

laurenţiu.cotu@zf.ro