Croaţia: 100.000 de poziţii vacante pe piaţa muncii în al doilea trimestru al acestui an

Autor: Catalina Apostoiu 20.03.2018

Unu din trei angajatori croaţi intenţionează să facă angajări în cel de-al doilea trimestru al acestui an, numărul locurilor de muncă nou create putându-se ridica astfel la 100.000, relevă un sondaj al ManpowerGroup citat de Total Croatia News.

Rata ocupării forţei de muncă este de aşteptat să crească cel mai mult în zonele de vest şi sud ale ţării graţie în primul rând turismului. Pe sectoare, numărul muncitorilor este de aşteptat să crească cu 48% în turism şi în sectorul restaurantelor, cu 46% în sectorul construcţiilor şi cu 33% în sectorul manufacturier.