Liviu Tudor, Genesis Property. „Tratăm căminul ca pe o pepinieră pentru multinaţionalele din West Gate Business Park“

Autor: Alina-Elena Vasiliu 16.03.2018

Liviu Tudor, antreprenorul care controlează dezvoltatorul imobiliar Genesis Property, spune că, în funcţie de oportunităţile din piaţă, ia în calcul extinderea portofoliului de cămine pentru studenţi din zona Militari din Capitală, în condiţiile în care cererea este în creştere, din cauza lipsei de locuri în căminele de stat. „Până acum am in­vestit în căminul studen­ţesc multe zeci de mili­oane de euro. Investiţia nu este mai rentabilă decât cea în birouri, întrucât cheltuie­lile de întreţinere sunt cel puţin la fel de mari. Tratăm căminul ca pe o pepinieră pentru multinaţionalele din West Gate Business Park“, spune Liviu Tudor, fondatorul şi preşedintele Genesis Property. În West Gate Business Park, pe lângă birouri, există şi căminul West Gate Studios, deschis în 2007, primul cămin studenţesc privat din Bucureşti. Clădirea are 925 de locuri în garsoniere şi aparta­mente de închiriat pentru studenţi. Un loc într-o cameră dublă pentru studenţi porneşte de la 160 de euro pe lună. În parcul de business West Gate, pe care Liviu Tudor îl deţine în apropierea staţiei de metrou Preciziei, ocupă spaţii companii precum Renault, Siemens, Accenture, Panasonic, Alpha Bank, Carestream Health şi Medicover.