Motiv de mândrie pentru România! Stadionul Craiovei, pe locul 4 în lume în 2017. "Ion Oblemenco" e peste noua arenă a celor de la Atletico Madrid, care va organiza finala Ligii de anul viitor

Autor: Pro Sport 08.03.2018

Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova a fost plasat pe locul 4 în clasamentul celor mai bune arene inaugurate în 2017 în lume, de către juriul concursului organizat de stadiumdb.com. Arena din Bănie, care a costat aproximativ 55 de milioane de euro, a fost notată de juriul de arhitecţi cu 2,68 puncte pentru valoarea arhitecturală, 3 puncte pentru funcţionalitate şi 1,3 puncte pentru inovaţie, în total 6,98 puncte, cu care a depăşit Wanda Metropolitan, stadionul pe care evoluează Atletico Madrid şi cel care va găzdui finala de anul viitor a Champions League.

Cel mai bun stadion, cu 7,84 puncte, a fost desemnat „Lujniki” din Moscova, a cărui refacere din temelii a costat 350 de milioane de euro şi care va găzdui finala Campionatului Mondial din vara aceasta.

Pe locul 2, cu 7,24 puncte, a fost „U Arena” din Paris, care a costat 360 de milioane de euro, iar pe locul 3, cu 7,12 puncte, s-a clasat „Mercedes Benz Arena din Atlanta, care a costat 1,7 miliarde de dolari.

Citiţi continuarea pe www.prosport.ro