Nemţii au început să cheltuie: Exporturile de ciocolata elveţiană în Germania cresc din nou

Autor: Catalina Apostoiu 27.02.2018

Exporturile de ciocolată elveţiană în Germania au avansat cu 16% anul trecut, fiind în creştere pentru prima dată din 2013 pe fondul cererii solide venite din partea celei mai mari economii europene, scrie Bloomberg.

Germania beneficiază de cererea în creştere de bunuri industriale atât pe plan intern, cât şi extern, cât şi de consumul robust susţinut de şomajul aflat în scădere continuă. În Elveţia, situaţia este mai puţin roză: consumul anual  pe cap de locuitor a scăzut la 10,5 kg, de la 12 kg în 2013.