Extinderea centralei nucleare maghiare Paks cu două noi reactoare va începe în februarie, în ciuda opoziţiei Austriei

Autor: Bogdan Cojocaru 25.01.2018
Construirea a două noi reactoare la centrala nucleară maghiară Paks va începe în februarie, conform planurilor, în pofida protestelor Austriei, a declarat pentru agenţia de presă rusă  TASS ministrul afacerilor externe din Ungaria. 
 
Guvernul austriac contestă decizia Comisiei Europene de a permite investiţia, însă acest lucru nu afectează planurile pentru Paks 2, a explicat oficialul.
 
„Nu este loc de îndoială că totul, inclusiv investiţia şi termenul de finalizare, decurg conform planului“, a afirmat ministrul.
 
Suli Janos, un ministru fără portofoliu responsabil cu acest proiect, a declarat toamna trecută că din cauza procedurilor UE şi a regulilor privind investiţiile proiectul Paks 2 va fi întârziat cu 22 de luni.
 
Austria a anunţat că va ataca decizia CE de a permite extinderea centralei nucleare maghiare a Curtea Europeană de Justiţie spunând că CE trimite semnale greşite clasificând subvenţiile pentru construirea unei astfel de centrale ca inofensive pentru politica de energie a UE. Extinderea se face cu împrumuturi ruseşti, iar reactoarele vor folosi tehnologie rusească.