Directorul Cupru Min, cel mai mare producător de concentrat de cupru din România, a demisionat

Autor: Mediafax 19.01.2018

Nicolae Turdean, directorul general al Cupru Min Abrud, societatea care exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află 60 la sută din rezervele de cupru ale României, a demisionat, cu toate că în 2017 compania a avut o producţie record. 

Directorul societăţii Cupru Min, Nicolae Turdean, a declarat că are alte proiecte, fără să spună despre ce e vorba, precizând că nu au existat presiuni ca el să demisioneze.