Cât câştigă Tim Cook, şeful Apple, cea mai valoroasă companie din lume

Autor: Dragoş Dinu 28.12.2017

Tim Cook, directorul general al gigantului Apple, a primit o creştere de 74% a bonusului anual pentru anul fiscal 2017, în condiţiile în care producătorul de iPhone a înregistrat venituri nete mai mari, după declinul companiei din 2016, potrivit Bloomberg.

Astfel că, bonusurile salariale ale lui Tim Cook au ajuns la un total de 9,33 milioane de dolari pentru anul fiscal încheiat la 30 septembrie, conform declaraţiilor făcute de Apple. Pe lângă bonusurile salariale, şeful companiei din Silicon Valley a primit aproximativ trei milioane de dolari, salariu, şi un câştig de capital de 89,2 milioane de dolari, ceea ce a generat pentru Cook, în anul 2017, venituri de aproape 102 milioane de dolari.

Primii top cinci „locotenenţi” ai companiei Apple au obţinut bonusuri în valoare de 3,11 milioane de dolari, ceea ce le-a adus venituri anuale de aproximativ 24,2 milioane de dolari fiecăruia.

Acţiunile Apple au revenit la 39% în anul fiscal 2017, mai mult decât dublu faţă de cele ale S & P 500. În noiembrie, la puţin timp după începerea exerciţiului financiar curent, compania a lansat iPhone X, care, după cum spun analiştii, va ajuta la accelerarea creşterii veniturilor Apple.