Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns la mănăstirea Catedralei din Curtea de Argeş

Autori: Laura Petrescu , Mediafax 16.12.2017

Clopotele au bătut neîncetat şi au răsunat cântece bisericeşti. Oamenii au aplaudat la intrarea în curtea Catedralei şi au strigat ”Regele Mihai”.

Slujba de înhumare va fi oficiată, în vechea catedrală, de IPS Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi IPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alături de un sobor de preoţi.

După slujbă, militarii vor prelua sicriul şi crucea şi se vor deplasa către noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, urmaţi de cortegiul funerar.

În Catedrală va intra doar Familia Regală.

Zeci de mii de oameni l-au condus pe ultimul drum în Bucureşti pe Regele Mihai. Pe tot traseul de la Palatul Regal şi până la Patriarhia Română, iar apoi de pe Dealul Patriarhal şi până la Gara Regală Băneasa, oamenii au stat pe marginea drumurilor, aplaudând şi scandând "Regele Mihai". Mii de buchete de flori au fost aruncate în faţa cortegiului, în semn de omagiu.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost apoi dus cu trenul regal la Curtea de Argeş, iar pe traseu, în gări, s-au adunat mii de oameni care au aplaudat şi au scandat ”Regele Mihai”.