Bruno Ribo, şeful combinatului siderurgic din Galaţi: “Şi noi trebuie să facem pasul către digitalizare. Se va schimba profilul slujbelor, vom avea mai puţine joburi unde este nevoie de forţă fizică“

Autor: Simona Tatu 08.12.2017


Bruno Ribo, directorul general al celui mai mare combinat siderurgic local, ArcelorMittal Galaţi, a spus într-un interviu acordat ZF că uzina de la Galaţi va fi supusă procesului de digitalizare şi că odată cu acesta, se va schimba profilul joburilor din cadrul companiei.

“Pas cu pas modernizăm amprenta noastră industrială, dar se schimbă şi profilul slujbelor. Spre exemplu, vom avea mai puţine joburi unde este nevoie de forţă fizică şi vom trece către oameni care vor face muncă intelectuală, care vor supraveghea echipamente, care vor opera echipamentele”, a spus Bruno Ribo.

De asemenea, el a mai spus că uzina de la Galaţi este în urmă cu digitalizarea deoarece în industria din România nu au fost introduse procesele de automatizare şi computerizare, iar acum este nevoie să se treacă direct la digitalizare.