Retrospectiva de business a anului 2017 - luna februarie
Ziarul Financiar prezintă o retrospectivă lunară a anului de business 2017 ♦ Cele mai importante zece evenimente de business din fiecare lună, evenimente despre care ZF a scris în ediţia print, vor fi prezentate în această retrospectivă ♦ Luna februarie anunţa începutul sfârşitului pentru guvernul Grindeanu, pus faţă în faţă cu cele mai ample proteste din România ultimilor ani, în timp ce în business fenomenul insolvenţelor făcea noi victime: Arelco Power în energie şi Romcab Târgu-Mureş, una dintre cele mai mari zece companii antreprenoriale ♦ De notat şi declaraţia guvernatorului BNR Mugur Isărescu din 10 februarie: „Orice fluctuaţie mică de curs stârneşte emoţii mari. Vă spuneam cu altă ocazie că noi nu ne ocupăm de mişcări de curs de sub 5%“.
Creşterile de salarii şi de pensii lasă în consum peste 7 miliarde de lei în 2017
Creşterea salariului minim pe economie, majorările salariale din sectorul public, mărirea pensiilor şi a burselor pentru studenţi vor aduce în plus în consum peste 7,2 mld. lei anul acesta, potrivit estimărilor Consiliului Fiscal şi ale ZF. Doar majorarea salariului minim va aduce peste 2 mld. de lei în plus în economie anul acesta. Măsurile de creşteri de salarii şi de pensii vor spori consumul anul acesta, însă „bunăstarea“ aparentă va fi eliminată de reducerea investiţiilor publice, spun specialiştii.
Ieri, INS a confirmat creşterea economică de 8,8% din trimestrul al treilea şi a arătat că avansul PIB-ului de 7% în primele nouă luni s-a datorat în primul rând consumului.
„Avansul s-a datorat în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 9,7% contribuind cu +6,1% la creşterea PIB, şi formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +0,8%, consecinţă a creşterii cu 3,8% a volumului său“, arăta ieri INS într-un comunicat.
Strada sau guvernul Dragnea/Grindeanu
Peste 100.000 de oameni protestau în faţa guvernului nemulţumiţi de adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale care reîncadrează fapta abuzului în serviciu. Era a doua seară în care mii de oameni din marile oraşe au ieşit în stradă ca urmare a deciziei guvernului. Guvernul Grindeanu a căzut în 21 iunie, în urma unei moţiuni de cenzură depusă de propriul partid, iar noul premier a fost desemnat Mihai Tudose. După câteva luni mai liniştite, măsurile fiscale ale guvernului Tudose scot din nou în stradă zeci de mii de oameni în marile oraşe ale României.
Preţul apartamentelor ajunge la maximul ultimilor şase ani şi jumătate
Preţul mediu al unui apartament vechi cu trei camere din Bucureşti a crescut cu 2.450 de euro sau 3,14%, de la 77.950 de euro în ianuarie 2016 la 80.400 de euro în ianuarie 2017, după cum arată indexul imobiliar al ZF realizat în colaborare cu firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker, pe baza ofertelor din Anunţul telefonic. Un nivel de peste 80.000 de euro nu a mai fost atins din vara anului 2011, semn că economia în creştere aduce şi scumpiri ale imobilelor. Tendinţa de creştere a continuat şi în lunile următoare, iar piaţa rezidenţială din marile oraşe a fost împânzită de şantiere pentru sute de noi locuinţe.
Lanţurile Hilton şi AccorHotels îşi pun siglele pe şase hoteluri în acest an
Şase hoteluri vor fi deschise în acest an sub branduri internaţionale, cel mai activ jucător fiind lanţul american Hilton, care şi-a asigurat patru din cele şase inaugurări din 2017, arată o analiză a ZF făcută pe baza datelor furnizate de compania de consultanţă în domeniul ospitalităţii Fivestar Hospitality. Hampton by Hilton la Iaşi, Hilton Garden Inn în Bucureşti, DoubleTree by Hilton în Ploieşti şi Cluj, ibis Styles în Arad şi Mercure în Bucureşti sunt cele şase hoteluri deschise în acest an. Investiţiile totale în aceste hoteluri ajung la 40-50 mil. euro şi sunt făcute în marea lor majoritate de antreprenori locali, conform calculelor ZF.
Guvernatorul BNR: Nu este deloc spaţiu pentru aprecierea leului în perioada următoare
Întărirea leului în raport cu principalele valute este improbabilă în perioada următoare, dacă nu chiar imposibilă, a afirmat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în cadrul conferinţei de prezentare a raportului asupra inflaţiei. „Vă reamintesc că de la 4,44 lei pentru un euro la 4,54 lei pentru un euro sunt 10 bani. Adică mai puţin de 3%. Vă spuneam cu altă ocazie că noi nu ne ocupăm de mişcări de curs de sub 5%. Cu toate acestea, constatarea noastră este că orice fluctuaţie mică stârneşte emoţii mari. În următoarea perioadă nu prea este spaţiu de apreciere a leului, aceasta ca să nu spun că nu este deloc“, a afirmat Mugur Isărescu.
Ieri, 5 decembrie, un euro era cotat la 4,63 de lei, iar comparativ cu nivelul de la începutul anului leul înregistrează o depreciere de aproape 3%.
Surpriză pe piaţa de capital: Romcab Târgu-Mureş îşi cere insolvenţa tocmai când voia să vândă bonduri de 200 mil. euro
Producătorul de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu-Mureş, listat pe Bursa de Valori Bucureşti cu simbolul MCAB, care intenţiona să vândă obligaţiuni de 200 de milioane de euro pe pieţele externe, şi-a cerut singură insolvenţa, potrivit dosarului depus vineri 10 februarie la Tribunalul Mureş.
În dosar se arată că Romcab Târgu-Mureş, cu capitalizare bursieră de 40 mil. lei, invocă articolul 66 din Legea numărul 85/2014, care face referire la stabilirea unui administrator judiciar.
Romcab, una dintre cele mai mari zece companii antreprenoriale în 2015, a intrat în insolvenţă, iar acţiunile companiei sunt suspendate de la tranzacţionare din luna februarie.
Banca Transilvania a depăşit BRD-SocGen în topul celor mai mari bănci după active
Banca Transilvania (BT) a reuşit anul trecut să-şi majoreze veniturile operaţionale cu 2,5%, la 2,8 miliarde de lei, şi a raportat un profit net de 1,2 miliarde de lei, la jumătate faţă de nivelul record din 2015, când s-a înregistrat un câştig excepţional în urma preluării Volksbank.
Banca Transilvania a urcat pe locul doi în piaţă după active, depăşind BRD-SocGen.
Indicele BET sparge pragul de 8.000 de puncte, cel mai mare nivel din ianuarie 2008
Indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni la Bucureşti, a spart pragul de 8.000 de puncte, evoluţie alimentată de creşterea semnificativă a emitenţilor din sectorul energetic şi de utilităţi, alături de Banca Transilvania (TLV) şi Fondul Proprietatea (FP). De la finalul lunii octombrie însă, indicele BET a coborât din nou sub pragul de 8.000 de puncte, iar ieri era situat în jurul a 7.550 de puncte.
Orange a trecut de 5 milioane de abonaţi
Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a câştigat peste 200.000 de abonaţi, noi depăşind astfel pentru prima oară pragul de 5 milioane de contracte de abonament în 2016 - un record pentru piaţa locală de telefonie mobilă, conform rezultatelor financiare publicate de companie. La nivelul întregului an 2016 Orange a avut venituri de 987 mil. euro, în creştere cu 4,2% faţă de anul anterior.
Telekom România începe un nou program de restructurare
Miroslav Majoros, CEO al Telekom România, a anunţat că grupul va intra într-un proces de restructurare şi transformare care ar putea afecta câteva sute de angajaţi. Majoros a vorbit despre planul de transformare a companiei, despre regândirea proceselor de business şi a structurii organizaţionale „pentru a fi mai agili şi rapizi ca să facem faţă concurenţei“.