Un fond de investiţii din Londra ridică peste 200 de apartamente în centrul Bucureştiului. Investiţia este de 26 mil. euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu 27.11.2017


Compania de dezvoltare imobiliară London Partners, parte a unui grup internaţional prezent pe piaţa locală din 1994, investeşte 26 de milioane de euro în ansamblul rezidenţial SoHo Unirii din centrul Bucureştiului. Complexul va avea în total 236 de apartamente.

Construcţia a început în vară, iar termenul de finalizare este prevăzut pentru primul trimestru al anului 2019, proiectul urmând să fie terminat într-o singură fază. SoHo Unirii se află pe strada Verzişori, în apropiere de Piaţa Unirii, de zonele Timpuri Noi şi Tineretului.

„Piaţa românească imobiliară ne-a atras atenţia încă de acum câţiva ani, iar în urma prospectărilor noastre atente am decis să investim în piaţa locală. Acesta este un mome