Sphera Group vrea să investească aproape 3 mil. euro în restaurante Taco Bell până în 2019

Autor: Liviu Popescu 24.11.2017

Sphera Group (SFG), singu­rul grup de restaurante listat la bursa românească, operator al francizelor KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, intenţio­nează ca până în 2019 să ajungă la „cel puţin“ zece restaurante Taco Bell în România, după ce  doar în lunile octombrie şi noiembrie a deschis două astfel de unităţi în Bucureşti.

Astfel grupul are planificată deschiderea a altor trei unităţi în 2018 şi cinci în 2019, potrivit prospectului de listare. „Cos­tu­rile medii de investiţii esti­ma­te asociate deschiderii de noi res­taurante Taco Bell de tip food-c­ourt aferent formatului prin­cipal de restaurant pe care an­ti­cipăm să le deschidem în urmă­torii ani sunt de 350.000 euro“, se arată în prospectul de listare.