Wizz Air a lansat zborurile pe Timişoara-Tel Aviv, prima rută ce leagă aeroportul de o destinaţie din afara Europei

Autor: Mirabela Tiron 31.10.2017

Compania aeriană low-cost Wizz Air, liderul pieţei locale de transport aerian de pasageri, a lansat cursele pe ruta  Timişoara - Tel Aviv, acesta fiind primul zbor operat de pe aeroportul din vestul ţării spre o destinaţie din afara Europei.

 

Transportatorul aerian va opera pe această rută două curse săptămânal, în zilele de luni şi vineri, tarifele începând de la 180 de lei pe segment. Wizz Air mai leagă de pe piaţa locală şi aeroporturile din Bucureşti, Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca de Tel Aviv.

 

Doar de pe aeroportul din Timişoara, pe care este prezentă de opt ani, Wizz Air a transportat anul trecut 665.000 de pasageri. Recent, de pe aeroportul din Timişoara au fost lansate zboruri şi spre Frankfurt. Compania tradiţională Lufthansa a legat  aeroportul Traian Vuia din Timişoara de Frankfurt, al patrulea cel mai important hub aerian al Europei.