Cel mai mare fond suveran al lumii, câştiguri de 20 mld. euro în T3

Autor: Catalina Apostoiu 30.10.2017
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a generat câştiguri de 192 miliarde de coroane (aproximativ 20 miliarde de euro) pe trimestrul al treilea pe baza solidităţii burselor la nivel mondial, scrie Le Figaro. În septembrie, fondul atingea o valoare de 7.952 miliarde de coroane (aproape 837 miliarde de euro). În trimestrul al treilea, randamentul fondului a crescut cu 3,2%. Pe 19 septembrie, valoarea acestuia trecea de pragul de 1.000 miliarde de dolari pentru prima dată, iar aceasta se menţine aproximativ neschimbată în prezent. Fondul a beneficiat în special de pe urma investiţiilor în acţiuni, reprezentând 65,9% din portofoliul său.