Nu este deloc linişte în politică. Când economia creşte cu 6% pe an, în autocraticul PSD se discută cu cuţitele pe masă

Autor: Iulian Anghel 11.10.2017

♦ Un scandal a izbucnit din senin între premierului Mihai Tudose şi şeful partidului de guvernământ Liviu Dragnea.



INS a majorat ieri creşterea economică a României în T2, de la 5,9% la 6,1%, creş­tere care s-a bazat nu doar pe consum, ci şi pe avansul industriei. În vre­me ce toţi investitorii dau România ca exemplu pozitiv, în PSD, partid care con­duce autoritar ţara, a izbucnit un scandal neanticipat.

Intenţia premierului Mihai Tudose de a face o remaniere guvernamentală la nici patru luni după ce echipa sa a fost votată de Parament a adus o criză politică, într-o vreme în care economia este pe culmi şi nimic nu justifică schimbări de proporţii.

Premierul Mihai Tudose a mers ieri la Cotroceni să-l întrebe pe preşedintele Klaus Iohannis: acceptaţi o remaniere guverna­men­tală? Asta înainte de a-şi întreba partidul.

Nu mai este nicio îndoială că s-a declanşat un război între premierul Mihai Tudose şi şeful PSD Liviu Dragnea, un război care nu are de-a face cu stabilitatea ţării sau cu situaţia economiei, ci doar cu stabilirea ierarhiilor în partidul de guvernământ.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a reconfirmat ieri un parcurs excelent al eco­nomiei, cu o creştere în T2 de 6,1%, peste tot ceea ce a fost de la criză încoace. Finanţele ţării, chiar dacă există unele suspiciuni că ar pu­tea suferi un derapaj, stau încă bine. ­Defi­citul bugetar va fi anul acesta la sub 3% din PIB. Anul viitor, în ciuda unor semne de între­bare în legătură cu deficitele şi a reducerii pre­conizate a creşterii economice de la 6% în acest an spre 3-4% ar urma să fie, totuşi, unul al consolidării. Guvernul se bucură de o majoritate legislativă solidă, iar alegerile legislative sunt încă foarte departe.

De ce atunci o criză?

Economia creşte, dar deficitul comercial s-a adâncit cu 20% în primele opt luni din an, după cum arată datele INS publicate ieri. Defi­citul de cont curent va sări anul acesta de 3% din PIB şi se va aorpoia de 4% anul viitor, do­bân­zile cresc, pe măsură ce inflaţia avansează. O criză politică este ultimul lucru de care are nevoie acum economia.