Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, condamnă acţiunile separatiste ale Guvernului Cataloniei

Autor: Mihai Draghici 03.10.2017

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a condamnat, marţi seară, acţiunile Guvernului din Catalonia în sensul "distrugerii unităţii" naţiunii, lansând un apel la solidaritate naţională, relatează cotidianul El Pais.

"Guvernul Cataloniei s-a abătut de la normele statului de drept şi democraţiei, încercând să distrugă unitatea Spaniei", a declarat regele Felipe în primul discurs după desfăşurarea referendumului proindependenţă.

"Autorităţile catalane au încălcat sistematic reglementările, demonstrând o inadmisibilă lipsă de loialitate faţă de statul spaniol, cel care asigură armonia şi coexistenţa paşnică, inclusiv a locuitorilor Cataloniei", a adăugat regele Spaniei.

Guvernul Cataloniei a organizat duminică un referendum pe tema apartenenţei regiunii autonome la Spania. Guvernul de la Madrid şi Uniunea Europeană nu recunosc plebiscitul, care, potrivit autorităţilor locale, a avut ca rezultat decizia locuitorilor Cataloniei de a forma un stat independent. Violenţele produse la referendum s-au soldat cu aproximativ 900 de răniţi.

"Autorităţile regionale au perturbat armonia societăţii catalane. Autorităţile catalane au vulnerabilizat Constituţia Spaniei şi propriul statut" autonom, a subliniat regele Felipe.

"Dar vreau să le spun catalanilor preocupaţi de comportamentul autorităţilor regionale că nu sunt singuri, beneficiază de întreaga solidaritate a spaniolilor", a încheiat regele Spaniei.