Banca Angliei avertizează: o criză a datoriilor consumatorilor ar putea costa băncile 30 miliarde de lire sterline

Autor: Catalina Apostoiu 27.09.2017

Banca Angliei a emis cel mai puternic avertisment al său de până acum cu privire la creşterea accelerată a datoriilor consumatorilor, spunând că băncile britanice ar putea suferi pierderi de 30 miliarde de lire sterline legate de creditarea pe carduri de credit, credite personale şi auto în cazul în care dobânzile şi şomajul ar creşte dramatic, scrie The Guardian.

După analizarea creşterii rapide a îndatorării consuma­torilor, autorităţile cer sistemului bancar să deţină capital suplimentar de 10 miliarde de lire sterline ca protecţie împotriva unor pierderi viitoare după ce acestea au descoperit că băncile îşi subestimează expunerea la credite neperformante în cazul unui declin economic.