Iren Arsene, Editura Curtea Veche: Ne asigurăm 30% din vânzări prin magazinele online, canalul cu cea mai mare rată de creştere

Autor: Mirabela Tiron 21.09.2017

În 2016 editura a avut afaceri de 9,1 mil. lei., cu un profit de 1,6 mil. lei.

Editura Curtea Veche, deţinută de familia Arsene, şi-a crescut afacerile cu 8% în primele opt luni din acest an faţă de perioada similară a anului trecut, magazinele online devenind al doilea cel mai important canal de distribuţie.

„Vindem în continuare cele mai multe cărţi în librăriile clasice, dar cred că în următorii doi ani magazinele şi librăriile online vor ajunge la o contribuţie de 50% în vânzări. Acum 30% din venituri sunt asigurate de marile magazine online“, a declarat pentru ZF Iren Arsene, directorul general al editurii Curtea Veche.