Ascensiunea rapidă a culminat cu o prăbuşire explozivă în sondaje: Popularitatea lui Emmanuel Macron este în continuă scădere, ajungând la doar 30%

Autori: Marian Avram , Mediafax 04.09.2017

Popularitatea lui Macron se află pe un trend descendent, în ultimele trei luni înregistrând o scădere de aporximativ 30%. Sondajul a fost efectuat de compania YouGov din Franţa la comanda Huffington Post.

Această scădăre a încrederii în preşedintele francez vine în urma anunţului făcut săptămâna trecută de Macron cu privire la reformele legislaţiei din domeniul muncii. Într-un interviu acordat recent revistei Le Point, Emmanuel Macron a precizat că se aşteaptă ca cetăţenii să fie nemulţumiţi şi nerăbdători.

”Când ajungi la putere, nu faci lucrurile în o sută de zile. Altfel am fi prima ţară în care campania prezidenţială ar dura doi ani şi în care stai la putere doar trei luni”, a afirmat Macron.

Şi susţinerea pentru prim-ministrul Édouard Philippe a scăzut, ajungând la 32%, cu 5% procente în minus faţă de aceeaşi perioadă a lunii trecute.