Doi morţi,39 de răniţi în urma seismului din Italia. Copil de 7 luni,scos în viaţă de sub dărâmături

Autor: Mediafax 22.08.2017

Două femei au murit, iar alte 39 de persoane sunt rănite după prăbuşirea a şapte clădiri în localitatea Casamicciola, pe coasta de nord a Insulei Ischia.

Cutremurul cu magnitudinea de 4,0 grade a avut loc luni la ora 20.57 (21.57, ora României) în apropierea Insulei Ischia, situată în Marea Tireniană, la circa 15 kilometri de oraşul Napoli, a anunţat Institutul italian de seismologie, precizând că mişcarea telurică a fost la adâncimea de doar zece kilometri. Mişcarea telurică a avut 4,3 grade, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), generând panică în rândul celor aproximativ 250.000 de localnici şi turişti aflaţi pe Insula Ischia.

În cursul nopţii, echipele de intervenţie au scos de sub ruinele unei case un băieţel de doar şapte luni şi pe părinţii acestuia. În momentul de faţă, sunt depuse eforturi pentru scoaterea altor doi copii, de cinci şi şapte ani, din aceeaşi familie.