Donald Trump: Trebuie să fim duri şi decisivi în privinţa Coreei de Nord

Autor: Andrei Ionascu 08.08.2017

"După mulţi ani de eşecuri, ţările se reunesc pentru a aborda în sfârşit pericolele prezentate de Coreea de Nord. Trebuie să fim duri şi decisivi", a scris Donald Trump pe contul de Twitter.

Preşedintele american nu a oferit detalii suplimentare, dar indicaţiile sunt că s-a referit la recentele sancţiuni adoptate de către Consiliul de Securitate al ONU împotriva regimului de la Phenian, prin care exporturile nord-coreene vor fi profund afectate.

Totodată, Donald Trump a redistribuit pe Twitter un material al televiziunii Fox News care cita oficiali americani sub protecţia anonimatului şi care preciza că nord-coreenii au trimis două rachete de croazieră antinavă pe coasta de est a ţării.

Potrivit presei americane, Donald Trump a acreditat în acest fel împărtăşirea de informaţii clasificate obţinute de la surse anonime, o practică pe care a criticat-o în trecut.

Tot marţi, diplomaţi de rang înalt din ţările regiunii Asia-Pacific şi-au exprimat "îngrijorarea gravă" în legătură cu escaladarea tensiunilor provocate de Coreea de Nord prin dezvoltarea programului nuclear.