Finanţe personale. Patru companii din liga bursieră au adus investitorilor câştiguri chiar şi de 40% în şapte luni

Autor: Liviu Popescu 04.08.2017

Nuclearelectrica, Transgaz, Conpet şi MedLife au adus în primele şapte luni investitorilor randamente mai mari de 40%, evoluţie ajustată şi cu dividendele plătită de primele trei companii, în timp ce în cazul MedLife a contat includerea în indicele BET, care a adus compania pe radarele fondurilor de investiţii.

„În cazul Conpet şi Transgaz, dividendele mari au avut rolul principal în obţinerea acestui randament, după ce prima a decis să acorde dividende din profitul reportat, iar a doua a avut în 2016 o creştere spectaculoasă a profitului“, explică analiştii de la Prime Transaction.

Conpet Ploieşti are plus 45,4% de la începutul anului, evo­luţie ajustată şi cu dividendele de 16,58 lei plătite de companie.

Un investitor care a mizat la începutul anului pe ac­ţiuni Nuclearelectrica avea la finele lunii iulie un ran­dament de 55%, cel mai ridicat din companiile indicelui BET, dar analiştii spun că evoluţia a fost susţinută în mare parte de contextul de la începutul anului.

Dar analiştii spun că evoluţia a fost susţinută în mare parte de contextul de la începutul anului, respectiv temperaturile scăzute care au crescut preţul energiei electrice.