ASE caută 50 de manageri pentru programul de MBA Româno-Francez, care costă 5.000 de euro
Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) şi Conservatorul de Arte şi Meserii din Paris (CNAM) caută 50 de manageri pentru programul de MBA Româno-Francez INDE, care costă 5.000 de euro.
„Avantajul programului este reprezentat de cultura organizaţională, acest lucru însemnând un plan de învăţământ adaptat la rigorile unui MBA de talie internaţională, profesori cu experienţă, interacţiunea cu trei medii de business (autohton, francez, american - n.red.) şi o puternică organizaţie Alumni“, a spus Iulia Jianu, directorul programului de MBA Româno-Francez INDE.
Cei care doresc să se înscrie în cadrul programului trebuie să fie absolvenţi de studii universitare cu diplomă de licenţă, cel puţin trei ani de experienţă profesională, cunoaşterea limbii engleze, programul fiind acreditat cu predare în limba engleză.