Cât costă să îţi repari maşina pe propria RCA la una dintre cele mai mari companii de asigurări generale
Mecanismul decontării directe este prevăzut în noua lege a RCA care a intrat în vigoare pe 12 iulie 2017.
Decontarea directă, care-i permite şoferului păgubit să-şi repare autoturismul în baza propriei poliţe auto obligatorii (RCA), va scoate din buzunarele românilor câteva sute de lei pe an. De exemplu, Omniasig, a doua cea mai mare companie de asigurări generale după primele subscrise anul trecut, ofertează clauza de decontare directă la un tarif de 170 de lei pe an în cazul autoturismelor, potrivit ofertei transmise de Omniasig brokerului de asigurare Safety Broker. Pentru autoturismele electrice clauza de decontare directă costă mai puţin, respectiv 140 de lei pe an. Preţul creşte însă odată cu creşterea capacităţii cilindrice a autovehiculului şi ajunge la 920 de lei pe an pentru un autotractor. Cel mai puţin pentru decontarea directă vor plăti proprietarii de motociclete, ATV-uri, respectiv 50 de lei pe an. Pe de altă parte, proprietarii de scutere şi mopede vor fi nevoiţi să scoată din buzunar 320 de lei pe an pentru clauza de decontare directă.