Încă 4 zile să luaţi 40.000 de euro de la stat pentru o nouă afacere. Ilan Laufer: 12.273 de conturi create şi 4.703 planuri de afaceri înregistrate în Start-Up Nation

Autor: Anca Olteanu 10.07.2017
Peste 4.700 de planuri de afaceri au fost înregistrate în Start-Up Nation, programul care finanţează în limita maximă a 200.000 de lei fiecare nouă firmă sau afacere înfiinţată în 2017, a declarat la sfârşitul săptămâni trecute Ilan Laufer, ministrul pentru mediul de afaceri, într-o conferinţă de presă.
 
Până în prezent, în programul Start-Up Nation au fost create 12.273 de conturi şi s-au înregistrat 4.703  planuri de afaceri, fiind asumate 11.127 de locuri de muncă noi, dintre care 8.741 de locuri de muncă pentru absolvenţi, şomeri şi persoane defavorizate.
 
Vârsta medie a celor care au depus un dosar este de 36 de ani. Dintre persoanele care au depus dosar, 45,8% sunt femei şi 54,2% sunt bărbaţi.
 
Cele mai multe dosare au fost depuse în Bucureşti (658), Cluj (499), Timiş (263) şi Iaşi (253).