Agenţia de rating Fitch atribuie Transelectrica un rating pe termen lung BBB cu perspectivă stabilă

Autor: Liviu Popescu 06.07.2017
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a atribuit pentru prima dată transportatorului naţional de energie electrică Transelectrica (TEL) ratingul pe termen lung „BBB“, cu perspectivă stabilă, datorită profilului solid de afaceri al companiei. „Ratingul este sprijinit de reglementările ţării privind transportul energiei electrice, actualul cadru legal fiind în vigoare până la mijlocul lui 2019. Compania are planificate până în 2025 investiţii de peste 5 miliarde de lei, iar profilul financiar al Transelectrica este în prezent solid deoarece aceasta avea lichidităţi nete la sfârşitul lui 2016”, consideră agenţia de evaluare financiară. Aproximativ 18% din datoria Transelectrica este garantată de stat, dar aceste împrumuturi expiră în 2018 şi 2020 şi nu există intenţia înlocuirii lor cu alte instrumente garantate, adaugă Fitch.